Sinaxa de Bănceni

scria odata un ieroschimonah roman

„Noi nu apărăm nici pe bogați, nici orice religie păgână, nici chiar pe ereticii catolici sau protestanți, ori pe cei aleși de voi, ateii, ca ortodocși. Nu suntem nici în slujba urii, nici a ateilor, nici a exploatatorilor, nici a voastră, că voi detestați, dispretuiți și depistați chiar pe religiile care vă sunt servile și vă lingușesc. Nu apărăm exploatarea superstițiilor, obscurantismul, vicii, păcate, războaie, proprietăți private, sclavagism, feudalism, capitalism, dar nici ateism. Nu apărăm nici măcar ziduri sau forme, rit sau canoane false, nici pe popa Șapcă sau Burducea, nici Sovrompatriarhia, nici orice formă omenească, etc, ci pe Hristos și Sfânta Biserica Ortodoxă creștină din catacombe și de pe Cruce, din prigoane, condusă de teofanii, hrănită cu Euharistia și care n-are loc unde să-și plece capul pe pământul acesta.
Nu-mi spuneți nici de papa de la Roma, nici de popa și călăi, nici de vreun imperialist, nici de satan, nici de șarpe, nici de Cain, nici de Balaam, nici de Faraon, nici de Luther, nici de atei, nici de fiarele pe care le apărați sau cu care vă polemizați. Noi nu vă apărăm nici pe voi, nici pe ei, ci pe Mântuitorul Hristos și Ortodoxia. Dar nici să nu vă prind că încercați a tâlcui și a face exegeza Sfintei Scripturi sau Sfintei Tradiții, de vreme ce sunteti atei! Ori credeți în Dumnezeu și atunci nu vă abateti de la Ortodoxie și de la teologia patristică, care a tâlcuit tot Vechiul și Noul Testament, ori sunteți atei și atunci nu aveți dreptul de a profana Cuvântul paleo și neo testamentar tradițional, patristic sau ceresc. În nici un caz, nu vă e permis să luați în gură cele ale Legii, când faceți fărădelege și nici mărgăritarele sau sfintele, de vreme ce vă plac lăturile și vărsăturile”

Ieroschimonah Nil Dorobanțu (1920-1977) Apologetica vol 1

Preotii si credinciosii bisericii au atitudine

Pr. dr. Mihai Valică: “Am dori să cunoaștem oficial poziția B.O.R. despre ecumenism, CMB, masonerie, sionism, noua ordine mondială, new-age…”

pr-prof-mihai-valica-predicandOrtodoxia actuală, între ecumenism, serghianism, dez-ortodoxie și gafe panortodoxe și locale

Preafericirea Voastră,
Înaltpreasfințiile Voastre, Preasfințiile Voastre,

1. Introducere

Îngrijorați de faptul că B.O.R. „a adoptat oficial ecumenismul decretat în Creta”1, am simțit o adâncă responsabilitate pentru momentele de cumpănă prin care trece Biserica lui Hristos, să Vă transmitem următoarele noastre gânduri și frământări.

Modul în care B.O.R. ia act2 de „prestanța delegației române înseamnă că sinodul este de acord cu maniera în care delegația a reprezentat interesele Sfintei Bisericii Ortodoxe Române la acel sinod”3. Cu toate că, inițial, delegația a plecat la luptă cu elan duhovnicesc și de pe o poziție ferm ortodoxă, în cele din urmă, s-a întors rușinată și înfrântă lamentabil pe terenul propriu al Ortodoxiei de artizanii ecumenismului.

Sinodul cretan, chiar dacă nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice noi, „sinodul a prejudiciat dogme vechi […] și a adus atingere unor canoane vechi […], ceea ce echivalează cu inventarea de dogme noi” [și orientări canonice noi, n.n.]. Cu alte cuvinte, „a schimbat viziunea eclesiologică a Bisericii Ortodoxe despre sine și despre relația cu cei din afarasa, în primul rând cu grupările eretice și schismatice creștine. Nu a fost stabilită nici o linie de demarcație între ortodoxie și erezie, dimpotrivă, ștergându-se granițele existente până acum, prin acceptarea denumirii de «biserică» pentru diferite comunități eretice și, mai ales, prin acceptarea ecumenismului ca mod de a gândi misiunea Bisericii Ortodoxe în lume”, așa cum bine remarcă Dl teolog Mihai Silviu CHIRILĂ4

În plus, Comunicatul sinodului B.O.R.5 sugerează posibilitatea că textele ar putea fi „explicitate, nuanțate și dezvoltate” de către un viitor sinod „mare și sfânt”, pentru o mai bună argumentare și aprofundare a ceea ce s-a stabilit în Creta și nicidecum pentru o corectare, îndreptare sau dezicere de învățăturile eretice, în ciuda faptului că delegația română s-a dus cu bună credință și s-a întors cu reaua credință, adică cu erezia ecumenistă votată, în mod paradoxal, cu lipsă de cvorumecumenic. Se pare că Antihrist și-a făcut bine treaba, a reaprins cu mai multă forță și viclenie epoca serghianistă6 și a fost mai vigilent și virulent decât toate elitele teologice ortodoxe!

2. Între Biserica lui Iisus Hristos și „Biserica Întâistătătorilor”

Ne adresăm Preafericirii, Înaltpreasfințiilor și Preasfințiilor Voastre, ca fii duhovnicești pe care ne păstoriți, pentru a Vă anunța pe această cale că noi, împreună cu fiii duhovnicești și cu credincioșii pe care îi păstorim, după o atentă analiză a documentelor emise de „sinodul” din Creta, respingem unele hotărâri ale acestui „sinod”, considerându-le de neacceptat, întrucât sunt neconforme cu învățătura Bisericii Ortodoxe, motiv pentru care nu pot fi receptate de poporul dreptcredincios.

De aceea, rugăm membrii Sinodului Sfintei noastre Biserici să facă același lucru, iar pe cei care au semnat hotărârile sinodale, în mod paradoxal, dacă se are în vedere faptul că nu au fost de acord întru totul cu anumite formulări teologice, venind cu argumente solide împotriva acestora, îi rugăm de asemenea să ia aminte la soluția pastorală de a-și retrage semnătura de pe documentele în discuție, la momentul potrivit, pentru a nu fi condamnați ca eretici de „sistemul sinodal” al Ortodoxiei universale.

Foarte mulți teologi, ierarhi și duhovnici de renume, precum și sinoadele celor patru Biserici autocefale neparticipante la sinodul din Creta, consideră că acest sinod nu îndeplinește condițiile unui sinod canonic al Bisericii Ortodoxe, care este Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească, ci, cel mult, un sinod al elitelor eclesiale, respectiv al

Întâistătătorilor, care imită comportamentul papilor și sunt avizi de „puterea acestora”.

Unii teologi compară chiar acel sinod cretan cu un „teatru eclesial gratuit”, întrucât multe din deciziile acestuia nu sunt în conformitate cu învățătura Sfinților Părinți de la cele șapte Sinoade Ecumenice, ci după modelul enciclicei papale Dominus Jesus7, în care papa Ioan Paul al II-lea spune răspicat că recunoaște ca biserici și acele comunități creștine, însă deplinătatea adevărului există doar în Biserica Catolică:

„…the Church of Christ, despite the divisions which exist among Christians, continues to exist fully only in the Catholic Church, and on the other hand, that ‘outside of her structure, many elements can be found of sanctification and truth’ that is, in those Churches and ecclesial communities which are not yet in full communion with the Catholic Church. But with respect to these, it needs to be stated that ‘they derive their efficacy from the very fullness of grace and truth entrusted to the Catholic Church…”8.

De altfel, unii teologi ortodocși au anticipat eșecul acestui „sinod”, invocând multe motive, dintre care și pe acela că sinodul în discuție va fi organizat nu dintr-o necesitate pastorală, liturgică, dogmatică sau canonică urgentă, ci mai mult din rațiuni politiceși de sincronizare și a Bisericii Ortodoxe la fenomenul de mondializare, plănuit de mult timp, la comanda unor forțe oculte, cu scopul acreditării ecumenismului în mod oficial de către sinoadele ce vor urma. Tocmai din acest motiv, la acest „sinod” nu a fost condamnată nicio erezie, așa cum a fost uzanța patristică de secole, întâlnită la toate sinoadele ecumenice și locale recunoscute de către Biserica Ortodoxă.

Din păcate, aceste suspiciuni au fost confirmate în parte ca fiind adevărate, deoarece, prin hotărârile luate de artizanii des-bisericirii din Creta, au fost produse confuzii dogmatice, stupoare9, diminuarea sobornicității eclesiale autentice10, instalarea unui clericalism abuziv și dictatorial11, relativizarea credinței noastre în slujba unui ecumensim himeric și abateri de la tradiția sinodală a Bisericii Ortodoxe, așa cum bine le semnalează unii teologi, Mitropoliți, Episcopi și Sinodul Sfintei Bisericii de la Chișinău12.

3. Îndreptățire pastorală de contestare a ereziei cretane și de mărturisire fermă

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noștri și îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm și pe vrășmașii noștri să se mântuiască”13.

Avându-se în vedere afirmațiile atâtor teologi și ierarhi de notorietate împotriva acestui

„sinod” din Creta, care semnalează multe abateri grave de la învățătura Bisericii Ortodoxe și confuzii, considerăm îndreptățită și firească atitudinea noastră de respingere și de nereceptare a acestui sinod, în contextul în care și noi facem parte din Biserica Mântuitorului lumii Iisus Hristos, dacă nu cumva, între timp, am fost „limitați” sau „reduși” eclesial doar pe postul deascultători necondiționați și vorbitori în van, precum episcopii participanți la întrunirea din Creta. Credem că orice împotrivire care nu duce la schismă este justificată.

Știm că una dintre datoriile fundamentale ale ierarhilor este tocmai aceea de a păstra dreapta credință și, în consecință, de a lua atitudine ori de câte ori există amenințări, abateri sau tendințe de părăsire a acestei credințe. Porunca Domnului și Mântuitorului lumii Iisus Hristos este foarte drastică în privința rătăcirilor de la Cuvântul Evangheliei, lucru pe care SfințiiApostoli l-au avut în vedere. Să nu se uite, așadar, îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „dacă noi sau un înger ar vesti altă Evanghelie […], să fie anatema” (Galateni 1, 8). Prin urmare, se cuvine a se cunoaște că cei care se fac vinovați de o asemenea greșeală sunt anatema de la Dumnezeu, nu de la oameni, și nu se pot mântui dacă nu se îndreaptă.

„Biserica este universală, dar este realizată cu adevărat numai în adunarea euharistică locală, în cadrul căreia un grup de oameni păcătoși – bărbați și femei – devin pe deplin poporul lui Dumnezeu”14. Așadar, doar „sistemul sinodal” alcătuit din mireni, preoți și episcopi poate recepta sau nu, valida sau invalida hotărârile unui sinod, fie el ecumenic sau pan-ortodox, și nu așa, cum pretind unii sinodali ai elitelor întâistătătorilor, că ei ar fi singura voce în Biserică.

Cu cât trece timpul și se așteaptă intenționat ca această controversă și criză să se rezolve de la sine, neluându-se în discuție la nivel sobornicesc problema „sinodului teatral” din Creta, cu atât mai mult se vor înmulți disputele pe această temă, iar ruptura se poate lărgi între cei ce promovează două discursuri paralele sau două planuri, unul al lumii acesteia și un altul al lumii ce va să fie. Cu alte cuvinte, unii vor o viață liniștită doar aici, pe pământ, pe când alții vor o veșnicie tihnită în Împărăția lui Dumnezeu. Unii vor să nu–și supere șefii, pe cei ce-i plătesc, pe colegii lor de arhierie sau de ideologie ecumenistă, în schimb, alții vor să nu-L mânie pe Dumnezeu cu relativizarea și cu erezia. Unii înțeleg și își asumă credința în Hristos doar la nivel de cod etic, înțelegându-l numai ca pe un soi de invitație la un nivel crescut de igienă socială, care să aducă ordine, respect, bună vecinătate, în timp ce alții percep aceeași credință ca fiind întoarcerea acasă, la Dumnezeu, pe singura cale de mântuire care este Biserica Ortodoxă. Unii ne poruncesc ca nu cumva să supărăm cu trăirea vieții duhovnicești pe cineva, iar alții înțeleg că mărturisirea este obligația fundamentală a creștinului, că Hristos nu e egal cu nimeni și nu toate căile sunt la fel de bune, chiar dacă suntem în pace. De altfel, unii pretind că vor pace, dar, dorind-o cu orice preț, o pierd, renunțând chiar la Domnul Păcii, în timp ce alții o capătă pentru totdeauna, lăsându-se marginalizați sau uciși pentru același Domn.

Începuturile viețuirii creștine s-au făcut prin martiraj, mărturisire în condiții ostile, renunțare la lumea aceasta pentru cealaltă, la regele aparent atotputernic de pe pământ pentru Împăratul Cel din veac. Martirii primelor secole nu au considerat că zeii suntși ei buni, chiar dacă li se promitea că totul se va termina cu bine pentru ei, deși unii puternici ai vremurilor seconduceau exact după lozinca epocii actuale: „politically correct”, concretizată într-o propunere cunoscută și nouă: jertfiți și voi zeilor de ochii lumii, și treaba voastră este faptul cum vă rugați

în taină, la voi acasă sau în chilia voastră. Unii ne sfătuiesc așa: puteți fi creștini și preoți, dar să nu ziceți că ceva imoral ar fi păcat sau ceva în neregulă, în rest, credeți ce vreți voi, acolo, în chilia voastră sau la voi în camere, altfel spus, în catacombele veacului acestuia. Cu alte cuvinte, puteți să credeți ce vreți voi, dar să nu mărturisiți. Sau, dacă mărturisești, să nu o faci în văzul lumii, că nu este democratic. Adică, să nu afirmi hotărât, ci doar să–ți dai cu părerea. Să fii civilizat, manierat, smerit, cu absolută ascultare de mai marii voștri, să-i lași Stanei loc de bună-ziua, n-ai decât să faci ce vrei cu viața ta, inclusiv să te sinucizi, dar nu să mori pentru Hristosul tău. Asta nu-i „politically correct”! Alții ne îndeamnă la un creștinism cuminte, care să nu mai facă noi adepți, ci să fie „soft”, fără hotărâri de viață și de moarte, relaxant, un fel de terapie antistres și de acceptare a dumnezeilor acestui veac, căci doar oameni suntem15.

Noi însă am învățat altfel de la Sfinții Părinți și de la duhovnicii noștri, și anume: că orice negociere în dreptul învățăturii Bisericii înseamnă lepădarea de Mântuitorul lumii Iisus Hristos. În acest context, cu tot respectul și smerenia noastră, Vă rugăm să fiți curajoși și fermi în a combate toate ambiguitățile așa-numitului sinod din Creta, cunoscut fiind faptul că tăcerea, în cazul de față, nu este de aur, mai ales că lipsa de bărbăție și curaj duce la pierderea mântuirii:

„iar partea celor fricoși și necredincioși și spurcați și ucigași și desfrânați și fermecători și

închinători de idoli și a tuturor celor mincinoși este în iezerul care arde, cu foc și cu pucioasă, care este moartea a doua (Apocalipsa 21, 8)”. Prin urmare, ne vedem obligați să Vă spunem deschis că nu ne temem de nimeni și de nimic în afară de Dumnezeu, precum și că vom mărturisi cu orice preț credința noastră.

4. Propuneri și perspective

Dacă și Yannaras, un filosof creștin mult iubit de ecumeniști, trage un semnal de alarmă și vorbește de deformarea Bisericii în mod dramatic în ultima vreme, înseamnă că Ortodoxia este în mare pericol:

„[…] Biserica s-a transformat în instituție excesivă, care nu mai respectă libertatea, ci impune dictatorial, în care Sinodul nu mai este vocea poporului dreptcredincios, în care totul se  impune, în mod papist, de sus în jos, adică se transformă relația vie și comunitară cu Dumnezeu într-un act individualist”, iar Biserica „într-o instituție de tip papal, în care sistemul sinodal nu mai funcționează […]”, ajungând, în cele din urmă, să fie „transformată într-o instituție birocratică, în care Duhul este înăbușit […] și se vede, astfel, pericolul transformării Bisericii Ortodoxe într-o nouă Sinagogă”16.

Pentru a fi evitată o astfel de perspectivă tristă, propunem ca Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe din România să reia discuția subiectelor controversate privind „sinodul” cretan și să se revină, fără echivoc, la formularea, cât privește relația Bisericii cu restul lumii, nu numai cu lumea creștină, pe care delegația română și-a propus-o la plecarea din țară, și anume: „confesiuni și comunități eterodoxe”, avându-se în vedere atât cele căzute în erezie, cât și religiile necreștine, față de care avem datoria să–i respectăm și să ne rugăm pentru ei, ca Domnul „să-i învețe cuvântul adevărului; să le descopere lor Evanghelia dreptății; să–i unească pe dânșii cu Sfânta Sa sobornicească și apostolească Biserică…”; să le facem bine, așa cum Iisus Hristos a vindecat, aajutat și a făcut bine și celor de o altă credință. Dumnezeu îi numește și pe păgâni feciorii Lui: „Oare nu sunteți voi, feciori ai lui Israel, pentru Mine, ca și Cușiții?”, zice Domnul. „Oare n-am scos Eu pe Israeliți din pământul Egiptului, pe Filisteni din Caftor și pe sirieni din Chir?” (Amos 9, 7).

Suntem alături de ierarhii români mărturisitori și înțelegem poziția unor clerici sau monahi de a întrerupe pomenirea ierarhilor semnatari la sinodul cretan, chiar dacă din motive pastorale binecunoscute nu este benefic pentru Biserică, întrucât ar putea fi eliminați din parohii sau din mănăstiri tocmai de eretici, lipsindu-i de lupta din interior, dar este benefic, în schimb, pentru a trezi conștiința ierarhilor semnatari. Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol (861, Sf. Fotie) dă dreptul clericilor de a întrerupere pomenirea episcopului eretic, dar nu ca o obligație canonică, ci ca una de conștiință creștină. În acest context, semnatarii acestei scrisori nu sunt în unanimitate de acord cu aceste atitudini pastorale, întrucât nepomenirea ierarhului ar putea deveni precedent pentru schismă, răspunzându-se, astfel, cu o schismă la o erezie; însă, respectă conștiința preoțească jertfelnică și curajul mărturisitor al acelora de a fi categorici și fermi. Ideal ar fi să așteptăm să se pronunțe un sinod canonic asupra acestor probleme și, după aceea, vom vedea care va fi calea de urmat, dar până atunci să rămânem în comuniuneeuharistică și de iubire reciprocă.

Așadar, ne îngrijorează controversele ivite în urma întrunirii din Creta, ceea ce înseamnă că încă suntem vii duhovnicește, dar, în același timp, ar trebui să ne problematizeze și învățământul dezastruos din Facultățile de Teologie Ortodoxă, unde se predă, din nefericire, un fel de teologie care seamănă cu o reeducare sistematică de dez-ortodoxie și este cultivată mai mult doctrina speculațiilor teologice scolastice, în loc să se meargă la mesajul Revelației Dumnezeiești și să fie fundamentate, pe baza Sfinților Părinți, dogmele și exegeza ortodoxă. Sunt și excepții, unde profesorii universitari predau teologie ortodoxă. Însă, în general, metoda academică actuală de „cercetare științifică modernă”, adică ecumenistă, exclude „polemicile doctrinale confesionale” și înlocuiește exegeza patristică duhovnicească cu metoda exegetică protestantă de tip istorico-critică, pe motiv că Părinții Bisericii nu au înțeles sau nu au putut descifra exact Revelația. Iar „Morala ortodoxă”, denumită inițial în Ortodoxie Sfânta Nevoință17 și predată în Facultățile noastre de Teologie, s-a transformat în Etică și Moralism. Ne întrebăm, pe bună dreptate, unde duce această abordare catastrofală și luciferică? Răspunsul este lesne de înțeles: duce inevitabil la agnosticism și ateism, exact la drumul spre iad!

Pe lângă gafa sinodală din Creta, ne îngrijorează, de asemenea, faptul că în ultima perioadă se constată o deteriorare fără precedent a imaginii Bisericii Ortodoxe Române cauzată de corupția, nedreptățile și abuzurile unor clerici. O altă gafă sinodală fără precedent în istoria întregii Biserici Ortodoxe este hotărârea sinodală nr. 3745 din 26 mai 2014, contrară canoanelor și tradiției Bisericii Ortodoxe, întrucât impune oprirea co-slujirii preoților tată-fiu la Sf. Altar, pe motiv deconflict de interese (sic). Pe lângă faptul că se încalcă Tradiția Bisericii, canoanele, Legile în vigoare și Constituția României,hotărârea sinodală este absurdă, produce o discriminare18 de neacceptat, asemenea aceleia pe care o trăiau fiii preoților doar în perioadă bolșevică, aduce o jignire familiei preotului, acuzată a priori de incorectitudine. Punerea în aplicare cu orice preț a acestei hotărâri sinodale neavenite19, doar de dragul de a controla totul prin teroare pastorală, arată disprețul și față de legea civilă, abuz de putere, lipsă de tact pastoral și produce adevărate drame în familiile unor preoți și mari tulburări în Biserică.

Biserica prin Statutul BOR s-a obligat să respecte Constituția și Legile Țării. Prin această acțiune abuzivă împotriva familiei preotului și de sfidare a legilor, s-a dorit „eliminarea nepotismului” (sic) prin „introducerea despotismului”, ceea ce ne face să constatăm o „anti-biserică chiar în inima Bisericii”!

Ne îngrijorează scăderea credibilității Bisericii de la 85% la sub 40% doar în câțiva ani.

Credibilitatea Bisericii este strâns legată de frecventarea Bisericii. Scade credibilitatea, scade și frecventarea Bisericii, așa cum constatăm în ultima vreme, cu grave consecințe pastorale, duhovnicești, naționale, economice, sociale etc. Se mărește vizibil ruptura între ierarhie, preoție și popor, iar unii se prefac că nu o vad. Cine sunt cei care se fac vinovați de această situație dramatică și cine trebuie să răspundă de acest eșec pastoral și de imagine? Sau ce întreprindeți la nivel sinodal pentru a stopa, măcar, această catastrofă? Occidentul când a terminat frumoasele catedrale s-a ales cu protestantismul, iar catedralele, multe dintre ele, au devenit muzee și localuri de distracție publică! Iată câteva dileme, pericole și întrebări deloc retorice.

În final, am dori să cunoaștem oficial poziția B.O.R. despre ecumenism, Consiliul Mondial al Bisericilor, masonerie, sionism, noua ordine mondială, new-age, naționalism și ce hotărâri sinodale se cuvine a fi luate, astfel încât să fie întâmpinate aceste provocări și să fie preveniți credincioșii Bisericii noastre, pentru a fi evitată intrarea în astfel de organisme, întrucât există semnale clare care atestă că tot mai mulți preoți și credincioși aderă la aceste mișcări oculte.

Ar fi o sumbră perspectivă din partea Sinodului Sfintei noastre Biserici Ortodoxe să nu dea curs sau răspuns acestui demers duhovnicesc al nostru, făcut cu toată dragostea pentru adevăr și credința cea dreaptă, sau, și mai grav, dacă ne va considerarăzvrătiți sau fără smerenie și ascultare pentru reacția noastră firească și de autoapărare duhovnicească și pastorală.

Noi îi respectăm, îi iubim și îi ascultăm pe ierarhii români care vor să ne călăuzească spre mântuire și pe cei care dau dovadă că sunt adevărați Părinți și Păstori.

Unii ecumeniști fervenți au făcut deja listele cu viitorii caterisiți. Sfatul nostru este să păstrați caterisirile pentru eretici și nu pentru preoții mărturisitori, jertfelnici și curajoși, care drept învață Cuvântul Adevărului veșnic!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Pr. Mihai VALICĂ, în numele unor preoți și credincioși ortodocși

1Vezi pe larg: http://mihaisilviuchirila.blogspot.ro/2016/11/sfantul-sinod-al-bor-ia-act-de.html (25.11.2016).

2Vezi:http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la-desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/ (26.11.2016).

3http://mihaisilviuchirila.blogspot.ro/2016/11/sfantul-sinod-al-bor-ia-act-de.html (25.11.2016).

4Ibidem.

5http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la-desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/ (26.11.2016).

6http://www.catacombeleortodoxiei.ro/index.php/almanah/131-arhiva-revistei/cuprinsd/1079-almanah-2007-03(27.11.2016).

7 Vezi: https://en.wikipedia.org/wiki/Dominus_Iesus(26.11.2016);http://www.vatican.va/roman_curia/congregations/cfaith/documents/rc_con_cfaith_doc_20000806_dominus- iesus_lt.html (26.11.2016).

8http://www.cwrc-rz.org/analysisofdi.html (26.11.2016).

9La acest sinod, pe de o parte, au participat, în calitate de observatori, eretici și schismatici, în ciuda faptului că mulți dintre episcopii ortodocși (canonici) nu au putut să fie prezenți la respectivul sinod. Pe de altă parte, episcopii ortodocși au avut dreptul să vorbească, obligația să semneze, dar nu și „dreptul” să voteze! Cu alte cuvinte, ei au vorbit în zadar, ca Moise în pustie, așa cum a vorbit delegația română, bine și fundamentat teologic, dar fără rezultat. Este vizibil pentru oricine că episcopii participanți au fost „folosiți” pe post de „ornamente eclesiale”. Cunoaștem distincția canonică între noțiunea de „sinod” și cea de „sistem sinodal”.

10Vezi: art. 22 din Documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, prin care se legitimează în Biserică un nou organism administrativ, alcătuit exclusiv din anumiți Patriarhi cu drepturi depline în materie de dogme și canoane, mutilându-se, astfel, modelul de sobornicitate al Sinoadelor Bisericii, fiind introduse prerogative papale în dreptul respectivilor Patriarhi, cu rezultatul că fiecare episcop este lipsit, în mod abuziv, de dreptul la vot. Opinia personală a unui Patriarh (Întâistătător) nu se poate impune și nici obliga un Sinod local sau vreun ierarh spre aprobare și însușire, contrar conștiinței personale și, mai ales, conștiinței Bisericii, pentru simplul motiv că un astfel de Patriarh s-ar transforma într-un „nou” Papă, care ar decide și și-ar impune suveranitatea de pe poziții de forță. De vreme ce plinătatea Bisericii este poporul, format din clerici și credincioși, atunci nici Sinodul fără credincioși, după cum nici credincioșii fără Sinodul Ierarhilor, nu se pot considera – nici unii, nici alții – că reprezintă de unii singuri, în exclusivitate, Trupul și Biserica lui Hristos, fără să fie trăită, la măsura vieții duhovnicești, învățătura Bisericii (Din declarația „Laicatului ortodox”). Fără această raportare, pleroma Bisericii este ignorată cu desăvârșire.

11Prin același art. 22, Întâistătătorii (șefii) înlătură orice dispută teologică în contradictoriu cu derapajele făcute în Creta de la învățătura Bisericii. Acest articol arată mai degrabă că participanții la sinod erau conștienți de abaterile lor, iar măsura luată prin respectivul articol este una de natură dictatorială, care contravine Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții ale Bisericii, adică tocmai celor două organe ale Revelației Dumnezeiești.

12Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=u8hTWnXY1AY&sns=fb – interviu cu Pr. Prof. Dr. Theodor Zisis (25.11.2016); https://graiulortodox.wordpress.com/2016/10/05/hotararile-sinodului-plenar-al-bisericii-greciei-pen- tru-sfantul-si-marele-sinod-si-rezultatul-final-al-acestora/(25.11.2016);https://bucovinaprofunda.wordpress.com- /2016/11/01/mihai-silviu-chirila-scrisoare-adresata-membrilor-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-cu-pri-vire-la-sinodul-din-creta-28-octombrie-2016/(25.11.2016).

13SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Omilii la Facere, Omilia III, IV, trad. de Pr. D. Fecioru, în col. PSB, vol. 21, București, 1979, pp. 51-52; vezi și: IDEM, Lumea Sfintelor Scripturi. Antologie tematică din opera Sfântului Ioan Gură de Aur, vol. I, (A-I), Ed. Anestis, s.l., 2008, pp. 704-718.

14 John MEYENDORFF, Teologia Bizantină. Tendințe istorice și teme doctrinare, trad. rom. de Pr. Alexandru Stan, ed. a II-a, Ed. Nemira, București, 2011, p. 19.

15 Vezi: http://ziarullumina.ro/noua-problema-veche-de-2-000-de-ani-82645.html (26.11.2016).

16 Vezi: Christos YANNARAS, Contra religiei, trad. rom. de Tudor Dinu, Ed. Anastasia, București, 2012.

17† Ierόtheos VLACHOS, Dogmatica empirică a Bisericii Ortodoxe Sobornicești după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis, vol. I, trad. rom. de Tatiana Petrache, Ed. Doxologia, Iași, 2014, pp.156-162.

18Vezi: Discriminarea OG 137/2000; art. 6 Cod civil, art. 15 Constituție, coroborat cu art. 45 și următoarele din

Statutul B.O.R., în care nu se specifică nimic de o asemenea interdicție.

19Vezi: http://www.rostonline.ro/tag/pr-mihai-valica/ (22.10.2016).

pozitia unui episcop grec

Mărturisirea Mitropolitului Serafim al Pireului în fața Arhiepiscopului și a Ierarhiei Bisericii Greciei împotriva pseudo sinodului din Creta, cu ocazia sesiunii extraordinare a sinodului Greciei din 23-24 noiembrie 2016

Preafericirea Voastră, Preasfinţiile Voastre,
Preafericite, vă mulţumesc în mod deosebit că în interviul dvs acordat ziaristului Papahelas de la canalul TV Sky, aţi declarat cu curaj şi sinceritate că în Sfântul nostru Sinod nu există „fundamentalişti” şi „talibani”, ci fraţi care-şi păstrează fiecare libertatea conştiinţei lui dăruită de Dumnezeu.
Consider ca o necuviinţă şi o blasfemie foarte mare adoptarea părerilor sau convingerilor că în Sfântul nostru Sinod se disting „susţinători” ai credinţei şi”mitraliori” ai credinţei, prin urmare observaţiile mele nu izvorăsc dintr-un idealism „megaloman” bolnăvicios (nesănătos), sau dintr-o predispoziţie zilotistă, ci numai dinconştientizarea responsabilităţii arhiereşti în faţa Întemeietorului Bisericii şi a turmei încredinţate de către Acesta.
Cu mult respect, dragoste şi cinste faţă de persoanele tuturor celor de faţă, Preafericite şi Preasfinţiile Voastre, îngăduiţi-mi să menţionez că potrivit părerii mele, delegaţia Bisericii noastre la aşa numitul „Sfânt şi Mare Sinod” din Colimbari, Creta a depăşit limitele admise ale misiunii ei deosebite şi a înşelat aşteptările mandatului pe care l-a primit de la Sfântul nostru Sinod. Mă iertaţi pentru acest termen juridic (se referă la mandat – n.trad.), însă cred că redă pe deplin realitatea.
Delegaţia noastră a fost purtătoarea mandatului Sfântului Sinod şi era datoare să păstreze până la sfârşit porunca pe care a primit-o, fără nici o abatere de la „mintea lui Hristos”. Nu a avut nici o împuternicire să schimbe conţinutul mandatului şi, iertaţi-mă că spun, motivaţiile care s-au făcut auzite că pare-se cei prezenţi la Sinod au votat şi ceea ce trebuia să se alcătuiască prin acordul celorlalte biserici este întru totul neverosimil, pentru că pe de o parte cu siguranţă delegaţia noastră a votat, însă era datoare să voteze numai ceea ce se încadra în porunca pe care o primise, iar pe de altă parte pentru că, aşa cum a interpretat Patriarhul ecumenic Bartolomeu sensul omofoniei (al acordului), o Biserică putea să facă propunerea pentru corectarea textelor votate de către întâi-stătători, chiar dacă nu se accepta ca să fie menţionată în Actele Sinodului ca fiind o propunere considerată drept diferită de părerea comună.
Sfântul nostru Sinod nu a admis în textul inacceptabil (condamnabil) „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine” termenul „Biserici eterodoxe”, desigur nu dintr-o dispoziţie fundamentalistă, ci pentru că acest termen este contradictoriu şi inacceptabil, pentru că dacă vorbim despre Biserică, aceasta nu poate să fie eterodoxă, iar dacă vorbim despre termenul „eterodox”, acesta nu poate să fie Biserică (nu poate să facă parte din Biserică), în sensul teologic al termenului.
Definirea Bisericii ne este dată de Întemeietorul ei Însuşi prin gura Lui cea plină de adevăr (Sf. Ap. Pavel – omul cel ceresc, cel îndumnezeit), care ne descoperă în epistola către Efeseni 1, 17-23 că: „Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui, în cei sfinţi şi cât de covârşitoare este mărimea puterii Lui faţă de noi, după lucrarea puterii tăriei Lui, pentru noi cei ce credem. Pe aceasta, Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, sculându-L din morţi şi aşezându-L de-a dreapta Sa, în ceruri, mai presus decât toată începătoria şi stăpânia şi puterea şi domnia şi decât tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi.”
Prin urmare este cu neputinţă existenţa unei biserici eterodoxe aşa cum este imposibilă existenţa unui Hristos eterodox. Este absurd să conţină adevărul în acelaşi timp şi credinţa despre care Sf. Ioan Gură de Aurgura Sfântului Pavel – ne transmite că “în iad nu există pocăinţă” (arătând astfel că doar fiii Bisericii adevărate se vor izbăvi de iad – n.trad.), interpretând pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, cât şi existenţa unui alt trup al lui Hristos avându-L drept cap pe El Însuşi, care să înveţe exact cele opuse, aşa cum ne spune comunitatea romano-catolică în Catehismul editat la Vatican în 1996, la pagina 332, cu titlul “Curăţirea finală sau purgatoriul”, unde se spune că: cei care mor fără să se fi curăţit sunt supuşi după moartea lor unei purificări pentru a intra în bucuria cerului (Împărăţiei). Această curaţire finală este numită purgatoriu de către Vatican.
Pentru a împăca cele ireconciliabile, delegaţia noastră a făcut propunerea care în final a fost acceptată că nu recunoaşte existenţa “bisericilor” eterodoxe, ci denumirea istorică de “biserici eterodoxe” şi vă daţi seama de inacceptabilitatea (absurditatea) unei asemenea hotărâri pentru că denumire (nume) are numai ceva ce există în timp şi spaţiu. Aşadar acceptarea denumirii şi nu a existenţei încearcă să potrivească cele opuse, batjocorind realitatea. Ar fi mult mai potrivit expresia că Biserica Ortodoxă cunoaşte lumea creştină eterodoxă din afara ei prin denumirea pe care această lume şi-o atribuie. (…)
Conform umilei mele păreri, ceea ce este inacceptabil în legătură cu aşa-zisul Sfânt şi Mare Sinod, este de ce se numeşte Sfânt, devreme ce nu este următor al Sfintelor Sinoade Ecumenice şi al celorlalte Sinoade aşa cum a declarat episcopul Anastasie al Albaniei şi nu a formulat şi nici nu s-a preocupat de nici o hotărâre dogmatică sau canonică, el nu este nici mare de vreme ce nu au fost reprezentaţi peste 200 de milioane de fraţi întru aceeaşi credinţă (150 milioane – Patriarhia Moscovei, 30 milioane Patriarhia Georgiei şi 20 milioane Patriarhiile Bulgariei şi Antiohiei) şi pentru că nu a condamnat nici o erezie existentă în vremurile noastre, încălcând în mod evident următoarele canoane ale Bisericii: Canonul 37: „De două ori pe an să se facă Sinod al Episcopilor şi să se cerceteze între dânşii Dogmele bunei Cinstiri de Dumnezeu, şi să se dezlege (rezolve) întâmplătoarele împotrivă ziceri bisericeşti”, care are autoritate ecumenică (adică veșnică și neschimbabilă – n. trad.) prin Canonul al II-lea al Sinodului VI ecumenic şi prin Canonul I al Sinodului VII Ecumenic. (…)
Textele presinodale au fost încărcate cu trecutul lor cunoscut şi cu lipsurile lor  (…)
Sinodul din Creta, fără îndoială că a îmbunătăţit textele presinodale. Însă textele finale, sinodale, încă sunt neclare. Ele nu au luat „o formă sobornicească” prin care ar putea să contribuie la „unitatea sobornicească” a Bisericii şi să dobândească doritul „caracter ecumenic”.
Aşteptările noastre de la Sfântul şi Marele Sinod nu s-au împlinit, cu toate îmbunătăţirile aduse textelor presinodale, am fi vrut ca hotărârile Sinodului să poată fi cuprinse în Sinodiconul Ortodoxiei (însă nu este aşa). În plus, se pune şi o problemă majoră pe care ÎPS Ieroteos al Nafpaktosului prin înțelepciunea şi credincioşia lui deosebită ne-a menţionat-o în timpul unei sinaxe preoţeşti care a avut loc în cadrul Mitropoliei noastre în data de 10 noiembrie 2016 cu tema informării clerului despre „Sfântul şi Marele Sinod”:

Problemele fundamentale sunt convingerile fraţilor arhierei ai Bisericii Ortodoxe că credinţa adevărată nu constituie premiza absolută pentru împărtăşirea de Harul necreat al Dumnezeului Treimic, că eterodoxia este purtătoarea unui botez adevărat cu o bază harică, că au parte și eterodocșii de succesiune apostolică şi de preoţie şi prin urmare, şi erezia este o „cale spre mântuire”. Aceste păreri însă, răstoarnă pe deplin teologia Sinoadelor Ecumenice şi a Sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor Părinţi de 2000 de ani încoace şi constituie o adevărată intruziune a lucrării demonice pentru pierderea mântuirii lumii.
Prin urmare, respectivii arhierei sunt purtători ai ereziei ecumenismului sincretist şi constituie un pericol deplin pentru trupul Bisericii, dar şi o scuză tragică pentru persistenţa eterodocşilor în erezia lor. Putem noi să fim în comuniune cu purtătorii unei asemenea erezii fără a pune în primejdie mântuirea turmei noastre şi fără a respecta jurămintele depuse la hirotonia noastră ca arhierei?
Am umila părere după susţinerea celor de mai sus că aşa-numitul „Sfânt şi Mare Sinod” ar trebui să fie considerat numai ca o întâlnire presinodală şi să contribuim cu toţii astfel încât să se întrunească un Sinod cu adevărat Mare şi Sfânt, care să clarifice nelămuririle şi confuziile, condamnând panerezia ecumenismului sincretist şi proclamând în întreaga lume că singura cale de mântuire şi de împărtăşire de energiile necreate ale Lui Dumnezeu este teologia Sfinţilor Părinţi şi a Sinoadelor Ecumenice ale nedespărţitei Biserici Celei Una, Sfântă şi Apostolească.

traducere de pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu (în colaborare cu pr. Claudiu Buză și cu fratele Cristian Bucuroiu, cărora le mulțumesc din inimă)

sinaxa cericilor si monahilor ortodocsi din grecia

SINAXA CLERICILOR ȘI MONAHILOR ORTODOCȘI
SCRISOARE – ΜĂRTURISIRE DESCHISĂ CU REFERINȚĂ
LA SINODUL” DIN CRETA
 “Sfântul și Marele Sinod” a cărui pregătire a durat mai multe decenii, a fost convocat și și-a desfășurat lucrările în Colimbari, Creta la 19-26 iunie anul curent.
Cu toate că scopul de bază a sinodului, conform declarațiilor organizatorilor, a fost întărirea și demonstrarea unității Ortodocșilor, din păcate s-a reușit exact opusul, divizarea și dispersarea atât la nivel de conducere (bisericească), cât și în rândul credincioșilor.
1.          Sinodul distruge unitatea și provoacă divizare.
Din cele 14 Biserici autocefale au lipsit 4 Biserici: a Antiohiei, a Rusiei, a Bulgariei, a Georgiei, iar dimpreună cu ele au lipsit bineînțeles și credincioșii pe care îi reprezintă – mai mult de jumatate din totalul credincioșilor Ortodocși. Lipsa acestor Biserici, de la sinod, nu a fost cauzată de motive precum: condiții nefavorabile în regiunile lor, conflicte armate, calamități naturale, epidemii ș.a., dar motivul lipsei a fost: văditul dezacord cu privire la regulamentul lucrărilor “sinodului” și o sumedenie de poziții antipatristice și antiortodoxe a textelor pregatite pentru discuție la acest “sinod”. S-a cerut competent amânarea “sinodului” pentru a se ajunge mai întâi la unanimitate – o condiție declarată ca fiind absolut necesară pentru convocarea sinodului, dar și pentru păstrarea unității, însă cu părere de rău această doleanță a bătut “la urechi care nu aud”, receptive, însă, din câte pare, la alte voci, care doresc divizarea Ortodocșilor și eroziunea autoconștiinței dogmatice a lor.
Din numărul total a episcopilor Bisericii Universale, majoritatea au lipsit, deoarece pentru prima dată în istoria Bisericii și în premieră anticanonică au fost selectați, conform unor criterii discutabile, un număr mic de episcopi, fiind disprețuită egalitatea arhiereilor și a fost divizat intenționat corpul episcopal prin: îndepărtarea episcopilor, prin excluderea problemelor, a nelinistilor, a întrebărilor,  și doleanțelor păstoriților.
Mai mult ca atât, în premieră și într-un mod inacceptabil nu s-a ținut cont nici de unitatea și egalitatea episcopilor care au luat parte la lucrările sinodului, odată ce au fost lipsiți de dreptul la vot. A încetat să mai fie valabilă, iarăși în premieră, în istoria sinoadelor dar și în tradiția canonică, egalitatea tuturor episcopilor.
          Hotărârile sinodale au fost votate doar de cei 10 Întâi-stătători prezenți, care după cum s-a exprimat cel care a fost prezent la “Sinod” episcopul sârb de Bașka, Irineu Bulovici, au procedat asemenea “colegiului papei”. În realitate este substituită instituția sinodală a Bisericii Ortodoxe, odată ce chiar și din partea  cercurilor patriarhale este susținută în mod vădit teza de inspirație papală precum că Întâistătătorul nu este “primus inter pares” (primul între egali), dar “primus sine paribus” (primul fără egali). O astfel de  provocare a egalității sinodale și penetrarea culturii monarhice papale, a avut loc în Colombari, Creta. În mod îndreptățit multi arhierei a Bisericii Ortodoxe Elene, în lumina unor astfel de conditii antisinodale, anticanonice, papistașe, autoritare și monarhice, s-au împotrivit să ia parte la acest “Sinod”, ca obiecte ornamentale, ca “glastre cu flori” sau membri de escortă a Întâistătătorilor. Dar iraționalitatea acestui decor antisinodal, care chiar de la început a avut semințele divizării și dispersării s-a arătat și în alte momente. Vom pomeni cele mai caracteristice exemple. Din cei 25 de reprezentanți ai Bisericii Serbiei, 17 au refuzat să semneze contraversatul text “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, dar odată ce a fost votat de Întâi-stătătorul Bisericii Sârbe, este considerat ca votat de către toți reprezentanții, trecand cu vederea faptul că majoritatea au fost împotrivă.
         Din partea Bisericii Ciprului 4 episcopi nu au votat respectivul text, dar pentru a nu fi observat vidul creat în locul iscăliturilor, arhiepiscopul Ciprului, fără autorizare din partea respectivilor episcopi, a substituit,  iscălind în locul lor.
         În Biserica Elenă, în timp ce a existat o hotărâre sinodală omofonă (a Bisericii Elene), de a fi propuse îndreptări semnificative care neutralizau în mare parte construcția ecumenistă a textului contraversat, Preafericitul Arhiepiscop Ieronim, fără autorizarea sinodului Bisericii  Elene i-a convins pe reprezentanți în afara sinodului și sau retras – excepție ÎPS Ieroteos de Nafpaktos – recunoscând eclesialitatea ereticilor eterodocși.
         Aceasta a fost unica luptă între Ortodoxie și erezie, ce a avut loc în Creta, iar Ortodocșii din păcate s-au predat ușor în fața panereziei Ecumeniste. Inlocuirea din textul sus pomenit a propoziției: “altor Biserici și confesiuni creștine”, care recunoștea ereziile drept biserici, cu propoziția “altor comunități și confesiuni creștine” a fost  propusă de Biserica Elenă, Sf. Munte și mulți episcopi a altor Biserici, care respingea pe bună dreptate folosirea termenului ”biserici” cu privire la eretici.
         Cu părere de rău Arhiepiscopul Ieronim și cei dimpreună cu el – excepție unul – au abandonat propunerea ortodoxă, fără autorizarea Sinodului Bisericii Elene, și au acceptat varianta contradictorie și în mare parte dificil de interpretat: “confesiuni și biserici eterodoxe” expresie care nici pe eretici nu ii multumeste – deoarece termenul “eterodox” anulează termenul ”biserici”, – dar  nici pe Ortodocși nu ii multumeste deoarece termenul “biserici” anuleaza termenul “eterodocși”. După cum corect a fost menționat de către raportori, dar și de către cei care au votat chipurile “concilianta și împăciuitoarea variantă”, ia în derâdere și pe unii și pe alții: pe Ortodocși care neagă  că ereticii sunt biserici dar și pe eretici care se consideră a fi biserici. Termenul “biserici eterodoxe” e ca și cum am spune: “fecioară desfrânată”, “bolnav sănătos”, “ateism cu frică de Dumnezeu”.
  
2.          Sinodul ecumenist – nimic comun cu Sinoadele Ortodoxe ale Bisericii.
Procedura convocării și lucrărilor ”Sinodului” – antisinodală, necanonică, antiortodoxă – a provocat rupturi și divizări în rândul celor 14 Biserici Autocefale, dar și în rândul episcopilor respectivelor Biserici, între Întâistătători și ceilalți reprezentanți ai sinoadelor Bisericilor locale și bineînțeles în rândul credincioșilor, care văd pe păstorii lor că nu se înțeleg între ei, se contrazic unii pe alții și fiind dezinformați se află în derivă. Dar mai rea este contradicția între Biserica contemporană și cea a Sfinților Apostoli, a Sf. Părinți a Uneia Sfinte Sobornicești și Apostolicești Biserici. “Sinodul” din Creta nu are nimic comun cu Sinoadele Bisericii Ortodoxe, Sinoade care urmează unul după altul, invocând unul pe altul, ca întruniri a unuia și aceluiași Sinod a Bisericii ca Trup Unic a lui Hristos care dăinuiește peste veacuri. Toate Sinoadele (ortodoxe) mărturisesc că urmează invariabilul postulat ortodox: “următori ai Sfinților Părinți” de a nu “schimba hotarele consfințite de Sfinții Părinți” că nu inovează, nu modifică, nu adaugă și nu înlătură nimic din ce au stabilit precedenții Sfinți Părinți. “Sinodul” din Creta a schimbat totul în modul convocării și lucrărilor lui, a rupt unitatea și continuitatea lui cu Sinoadele (ortodoxe) precedente și este un “altfelde sinod – unul diferit de precedentele” precum sincer și într-un mod lăudăros a recunoscut la acest “Sinod” Arhiepiscopul Albaniei, Anastasie. Cu adevărat, nu este un sinod ortodox, dar este unul ecumenist, nu al Bisericii (Ortodoxe), dar a panereziei Ecumenismului.
         Așa a fost planificat (“Sinodul”) și așa încetul cu încetul a înaintat, fără a dezvălui în perioada pregătirilor scopul lui adevărat. Cei care dirijează cele cu privire la “unirea bisericilor”, care conduc spre o unire sincretistă cu nivelarea ereziilor cu Ortodoxia, a luminii cu întunericul, a adevărului cu minciuna, a lui Hristos cu Antihristul, au convins pe liderii Ortodocșilor, Papistașilor și Protestanților să nu pretindă exclusivitatea eclesiologică, dar să recunoască pe toți creștinii, oriunde ar fi botezați, în oricare confesiune si erezie s-ar afla – că sunt biserici și aparțin (fiecare în parte) de O BISERICĂ. Pentru protestanți cu eclesiologia lor fără hotare unde fiecare crede și face ce dorește, acest lucru nu a fost deloc dificil, și l-au aplicat mai întâi în “Consiliul Mondial al Bisericilor” la care am aderat și noi (ortodocșii), banalizând Mireasa lui Hristos, Una Sfântă Sobornicească și Apostolească Biserică, egalându-o cu cea mai de pe urmă erezie protestantă. Papistașii au renuntat la eclesiologia exclusivistă la Conciliul II Vatican, adoptând o eclesiologie lărgită, prin admiterea unor elemente eclesiologice în special in Biserica Ortodoxă, pe care au început să o numească “Biserică soră” și completând această eclesiologie (lărgită) prin recunoașterea primatului papal. Acum noi (ortodocșii) suntem Biserică incompletă (căreia îi lipsește ceva). Din acest motiv în dialogul teologic cu Roma unii reprezentanți (ortodocși) tind spre recunoașterea primatului papal deoarece se pare că se simt incompleți.
3.          Introduce o eclesiologie eretică.
         La acordul impus din afară, a părăsirii exclusivității eclesiastice, adică a faptului că numai noi ortodocșii constituim Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, a reacționat Patriarhia Ecumenică încă de la începutul sec. XX. În enciclica patriarhală de la 1920 “Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni”, se vede și din titlu, dar și din conținutul textului că este recunoscută eclezialitatea creștinilor care până atunci erau considerați eretici: monofiziților, papistașilor și protestanților. Această linie greșită a fost promovată mai ales de către patriarhul ecumenic Atenagora, care s-a angajat prin declarații și acțiuni concrete, de a recunoaște eclezialitatea ereticilor, dar și mai aprig susținător a acestei poziții s-a dovedit a fi actualul patriarh ecumenic Bartolomeu, care a format o comisie specială cu ajutorul căreia a efectuat chipurile actualizarea și îmbunătățirea vechilor texte presinodale, prin recunoașterea chiar și a botezului ereticilor, adică recunoașterea sinodală a Ecumenismului. De acolo se trage și reacția negativă la propunerea Bisericii Ortodoxe Elene de a fi înlocuit textul “altor biserici creștine” cu “altor comunități creștine”.
         Toate aceste teme evident nu pot fi abordate pe larg doar în cadrul acestei scrisori –mărturisiri deschise. Au fost analizate de către vrednici episcopi și cadre academice – trei dintre care iscălesc prezentul text – de conferințe științifice, întâlniri interortodoxe dar și în diverse publicații. Acei dintre episcopi care veghează și conștientizează marele pericol a divizării și schismelor în rândul păstoriților, ar trebui să dea o atenție deosebită “Sinodului” din Creta, la cea mai apropiată ședință a sinodului ierarhiei (în Bisericile locale).
         Asa cum stim eclesialitatea papistașilor a fost recunoscută deja de către unii reprezentati ortodocsi la dialog în rușinosul și trădătorul text de la Balamand, Liban (1993), în dialogul cu Romano-Catolicii, iar eclezialitatea Protestanților și Monofiziților la adunările generale ale așa zisului “Consiliu Mondial al Bisericilor” în Porto Alegre Brazilia (2006) și Pusan Coreea de Sud (2013). Faptul ca “Sinodul” din Creta a evitat de a se expune pe marginea conținuturilor dialogurilor teologice (nu a condamnat aceste texte) dar și a participării noastre (a ortodocșilor) la ”Consiliul Mondial al Bisericilor” – ba dimpotrivă, cel mai grav este că această participare este laudată (nn. considerandu-se  acest Consiliu  o platforma de dialog care aduc “Bisericile” mai aproape unele de altele in vederea refacerii unitatii pierdute – ceea ce însemnă un dialog ce nu are baze ortodoxe, ci baze protestante) – ne arată că în realitate există o dorinţa de recunoaștere (indirectă) a faptului  că eterodocsii au Har, Taine, succesiune Apostolică (Balamand), (n.n. dar si teoria Bisericilor incomplete).
       “Sinodul” din Creta se face astfel aliat și promovator a panereziei Ecumeniste, contrar tuturor sinoadelor (ortodoxe) precedente a Bisericii care în loc să recunoască eclezialitatea ereziilor, le-au condamnat și le-au anatematizat. Cuvântul erezie nu se întâlnește în textele “Sinodului” absolut deloc, iar propunerii Sfântului Munte de a fi interzise rugăciunile în comun cu ereticii nu i-a fost acordată nici o atenție. Prin urmare, nu numai că în ceea ce ține de procedura convocării și lucrărilor, dar și în ceea ce ține de hotărârile luate – mai ales recunoașterea Ecumenismului și a ereziilor drept biserici – întâlnirea unui număr oarecare de episcopi în Creta, nu poate fi caracterizată – numită nici ca Sinod, nici Sfânt, nici Mare.
         “Sinaxa clericilor și monahilor” luptă pentru a descuraja înaintarea panereziei ecumeniste prin inițiative istorice: compunerea și răspândirea în 2009 a ”Mărturisirii de credință împotriva Ecumenismului”, a textului cu referire la “Noua eclesiologie a patriarhului Ecumenic Bartolomeu” (2014), (a Marturisirii de la Schitul Romanesc „Prodromu” adoptata de Sinaxa de la Volos), ș.a. Care au fost iscălite de arhierei, sute de clerici și monahi și zeci de mii de credincioși. Cu puțin timp înainte de convocarea ”Sinodului” din Creta am coorganizat împreună cu Mitropoliile de Gortina și Megalopoli, a Mitropoliei Glifadei, Mitropoliei de Kithira și Mitropoliei de Pireu o mare conferință științifico-teologică la data de 23 Martie 2016 în Pireu cu tema: “Sfântul și Marele Sinod. Mari pregătiri fără așteptări”, deasemenea au fost organizate o serie de întâlniri interortodoxe înainte și după ”Sinod” cu reprezentanți ai patriarhiei Bulagariei și Georgiei, și de asemenea cu Mitropolia Moldovei a Bisericii Ortodoxe Ruse.
4.          Încetarea pomenirii.
        
         Motivul pentru care am purces la întocmirea acestei scrisori-marturisire, cu posibilitatea de a fi iscălită și de către cei care sunt de acord, este să rugăm pe ierarhi să nu accepte/valideze hotărârile “Sinodului” din Creta, care după cum am arătat, nu are nimic comun cu sinoadele ortodoxe ci dimpotrivă este un ”Sinod” antiortodox și ecumenist. Pentru prima oară un text sinodal a Bisericii Ortodoxe caracterizează ca pozitiv ecumenismul, și este salutată participarea ortodocșilor la mișcarea ecumenistă. Cerem, în primul rând, să fie respins și anulat contraversatul text “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” deoarece modificările propuse nu au fost acceptate și nu au fost votate de mulți episcopi în Creta. Unde este unitatea omofonă cu referință la temele ce țin de credință? Atunci când sunt recunoscute drept biserici ereziile și ne rugăm în comun cu ereticii, acestea nu sunt teme ce țin de credință? Să fie analizată posibilitatea convocării unui nou Sinod Panortodox cu proceduri și hotărâri ortodoxe, “Sinodul” din Creta să fi considerat drept o adunare presinodală a episcopilor și să fie schimbate hotărârile lui.
         Înțelegem că nu este atât de simplu de făcut acest lucru și înțelegem interesele celor puternici care se bucură de hotărârile ecumeniste și primii pași de recunoaștere a Ecumenismului și disculparea ereziei. Noi suntem datori să îndeplinim datoria noastră, iar la cârma Bisericii stă Hristos. Accentuăm că mulți dintre clerici, monahi și laici s-au scandalizat și sunt gata să întrerupă pomenirea episcopilor care vor accepta hotărârile acestui “Sinod”, conform Sfintelor Canoane 31 al Sf. Apostoli și al 15-lea al Sinodului I-II de la Constantinopol (861), fără a cădea sub incidența pedepsei, dar dimpotrivă să fie lăudați pentru că are loc un protest “lecuitor” care apără Biserica de pericolul ereziilor și a schismelor. Deja unii au înaintat la întreruperea pomenirii, iar pe Sf. Munte, absolut îndreptățit, mulți dintre monahii de la chilii si pesteri, avand in vedere ca  episcopul direct al lor este și liderul și predicatorul ecumenismului, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, părinţii athoniţi nu mai vor să pomenească numele lui la sfintele Liturghii si slujbe. Săvârșesc o mare greșală canonică și eclesiastică acei care în loc sa laude, condamnă pe monahii si clericii care țin la tradiția patristică, canonică și aghioritică.
5.          Rolul și responsabilitatea membrilor Bisericii Ortodoxe.
         De-a lungul istoriei bisericești multiseculare binecredinciosul popor a lui Dumnezeu a fost apărătorul și păstrătorul adevărurilor credinței noastre ortodoxe, este judecătorul corectitudinii și valabilității hotărârilor oricărui sinod, credincioșii sunt aceia care priveghează și cu ajutorul conștiinței dogmatice și eclesiastice acceptă sau resping hotărârile sinoadelor.
         Acelaș lucru se întâmplă și cu “Sinodul” din Creta care a eludat ecleziologia ortodoxă, a anulat sinodalitatea, a calcat în mod brutal hotărâri ale Sinoadelor Ecumenice și locale, a ignorat și respins tradiția patristică și teologică a Bisericii noastre Ortodoxe.
         Suntem chemați cu toții, ca mădulare a plinătății Bisericii noastre să nu tăcem ci dimpotrivă să exprimăm conștiința noastră ortodoxă dar și îndreptățita indignare cu privire la cele întâmplate la “Sinodul” din Creta.
 Cu stimă și respect,
Pentru ”Sinaxa clericilor și monahilor ortodocși
Arhim. Atanasie Anastasiu, Proegumenul Sf. Mănăstiri Marea Meteoră
Arhim. Sarandis Sarandos, clericul parohei Adormirea Maicii Domnului, Amarusio, Atiki
Arhim. Grigorie Hadzinicolau, Egumenul Sf. Mănăstiri Sf. Treime Gadzea, Volos
Prot. Gheorghie Metalinos, Profesor emerit a Facultății Teologice Universitatea din Atena
Prot. Teodor Zisis, Profesor emerit a Facultății Teologice Universitatea din Tesalonic
Septembrie 2016

Strugurele – un filmuleţ cu desene animate despre dragostea creştină

Pareri despre sinod

Iata ce putem citi la Sfântul Sinod al BOR ia act de documentele din Creta de pe blogul fratelui Mihai Silviu Chirila:

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat o declaraţie, publicată pe siteul oficial al Patriarhiei, în data de 29 octombrie, numită Concluziile Sfântului Sinod cu privire la desfăşurarea şi hotărârile Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta (16-26 iunie 2016)[1]. Aşteptată cu mare speranţă de către creştinii ortodocşi români care se opun deciziilor din Creta, întrunirea Sfântului Sinod şi mai ales această declaraţie au produs o puternică dezamăgire în rândul celor care credeau că documentele sinodului cretan vor fi respinse de către ierarhii români.

Documentul emis de sinodul BOR are trei părţi: una în care se evaluează participarea delegaţiei române la sinodul panortodox; una în care se ratifică documentele din Creta, una în care se fac recomandări pentru viitor.

Evaluarea participării delegaţiei române la sinod

Una dintre concluziile sinodului este că participarea şi implicarea membrilor delegaţiei române la sinod au fost substanţiale. Faptul că “se ia act” de prestanţa delegaţiei române înseamnă că sinodul este de acord cu maniera în care delegaţia a reprezentat interesele Bisericii Ortodoxe Române la acel sinod.

În legătură cu acest aspect, există o discrepanţă între modul în care este evaluată activitatea sinodalilor de către Sfântul Sinod şi cel în care este apreciată de către poporul credincios. Diferenţa o face faptul că sinodalii evaluează prezenţa la sinod din perspectiva modului în care acesta s-a desfăşurat, pe când poporul reţine doar rezultatul final al acestuia, deloc satisfăcător pentru dreapta credinţă ortodoxă.

O stare de frustrare există şi în rândul ierarhilor participanţi, despre care se spune că au avut contribuţii substanţiale la apărarea Ortodoxiei în acel sinod şi care, odată întorşi acasă, se confruntă cu o puternică critică din partea unei părţi a poporului credincios. Frustrarea se datorează percepţiei eronate asupra unui aspect important: în probleme de apărare a dreptei credinţe contează numai rezultatul final. Din perspectiva finalităţii, ştiinţa de carte a celor din delegaţia română şi contribuţia lor substanţială la definirea unor învăţături nu pot compensa faptul că, la sfârşit, delegaţia română a semnat nişte documente cu vădit caracter eretic. Exista  opţiunea respingerii acelor documente, sau cea a acordării măcar a câtorva voturi împotrivă (aşa cum au făcut-o cei din delegaţiile greacă sau sârbă), ca să nu mai vorbim de opţiunea neparticipării la un sinod despre care participanţii aveau ştiinţă că va avea un caracter puternic antiortodox, deoarece îi cunoşteau de mult pe ceilalţi participanţi, felul în care aceia gândeau şi ideile pe care le expuseseră în fazele preliminarii ale pregătirii sinodului.

Explicaţia că delegaţia română a luptat din răsputeri, dar atât s-a putut, nu este suficientă, deoarece sinoadele Bisericii nu sunt nişte bătălii politice oarecare, în care, dacă nu câştigi, nu e o tragedie. Într-un sinod ortodox, dacă partea ortodoxă pierde, credinţa ortodoxă poate fi puternic prejudiciată pentru generaţii întregi. Din acest motiv, participanţii ortodocşi sunt obligaţi să apere Ortodoxia până la sacrificiul suprem, dacă li se cere, dar în niciun caz nu au opţiunea de a lăsa adevărul ortodox de credinţă întinat de erezie sau de a pune în sarcina unui sinod ulterior rezolvarea greşelilor făcute la acesta.

O altă explicaţie care se propune este că delegaţii ortodocşi de la sinodul din Creta (cum de au existat şi delegaţi neortodocşi la un sinod panortodox la care au participat capii Ortodoxiei?) “au ales răul cel mic”, sau au “diminuat efectele negative mult mai mari” pe care sinodul le-ar fi produs, dacă nu ar fi fost intervenţia lor. Este o viziune riscantă, care poate fi catalogată fără prea mari eforturi ca o formă de serghianism. Delegaţii la un sinod ortodox trebuie să aleagă întotdeauna binele, nu răul, oricât de mic ar fi fost el.

Raportarea la documentele din Creta

Cea mai interesantă şi mai aşteptată este raportarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române faţă de documentele finale ale sinodului din Creta. Comunicatul este, din acest punct de vedere, lapidar, dar destul de sugestiv totuşi. Textul spune: “S-a luat act de conţinutul documentelor în forma aprobată în cadrul lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod din Creta, respectiv, Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană; Diaspora Ortodoxă; Autonomia și modul proclamării acesteia; Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta; Importanţa postului și respectarea lui astăzi; Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine, la care se adaugă Enciclica și Mesajul Sinodului”.

Derutează expresia “s-a luat act de”, pe care unii o consideră doar o simplă luare la cunoştinţă, nu o decizie de punere în aplicare a textelor respective. Cei mai mulţi dintre cei prezenţi la sesiunea Sfântului Sinod al BOR erau deja familiarizaţi cu hotărârile sinodului încă din vară, când au participat la adoptarea acestora. Dacă prin această expresie s-ar înţelege o simplă aducere la cunoştinţă, ar fi trebuit ca actul sinodal să cuprindă precizări cu privire la o procedură ulterioară de aprobare a documentelor.

În practica juridică şi parlamentară, a lua act de un document înseamnă a-l aproba şi a-i da forţă juridică în forma în care este el. În practica juridică există un timp de act procedoral numit hotărâre judecătorească de expedient, prin care instanţa ia actde învoiala părţilor, consfinţind-o. Un alt exemplu la îndemână este practica parlamentară de a lua act de decizii ale Curţii Constituţionale: “Procedura juridică spune că, președintele CCR, merge în plenul reunit al Camerei Deputaţilor și Senatului, unde va da citire deciziei finale… După ce Parlamentul ia act de această decizie, hotărârea ajunge în Monitorul Oficial și apoi produce efecte juridice”[2]. Decizia CCR este definitivă şi inatacabilă, dar ea produce efecte juridice doar după ce Parlamentul ia act de ea şi apoi o trimite la Monitorul Oficial. Alt exemplu: “Plenul Parlamentului ia act, marţi, de demisia lui… de la conducerea… Deputaţii şi senatorii vor vacanta astfel postul…”[3].

Procedura prin care Sfântul Sinod a luat act de deciziile adoptate în Creta pare a avea o susţinere chiar în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, în care, la articolul 13, alin. 2 vedem că: „Deciziile sinodale semnate, ca şi Mesajul Sfântului Sinod, sunt trimise prin scrisori patriarhale ale Patriarhului Ecumenic către toţi Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale, care trebuie să le comunice Bisericilor lor. Aceste texte au o autoritate panortodoxă”[4]. Din acest text înţelegem că deciziile sinodale au o autoritate panortodoxă, care începe să opereze după ce Întâistătătorii Bisericilor Autocefale le-au comunicat Bisericilor lor. Nu este consemnată procedura aprobării sau rediscutării şi modificării documentelor în cadrul sinoadelor locale. Dacă ar fi fost prevăzută astfel de procedură, ar fi existat riscul ca formele finale şi chiar numărul documentelor să fie aprobate diferit de la sinod local la sinod local, anulând practic caracterul panortodox al sinodului din Creta şi caracterul unitar al deciziilor aprobate. Prin urmare, speranţa că în sinodul local se putea întâmpla ceva care să modifice documentele de la Creta nu s-a întemeiat pe realitatea consemnată de acest articol al Regulamentului în baza căruia a funcţionat sinodul. Acelaşi lucru se poate spune şi despre termenul acordat sinodalilor pentru a rezolva problema caracterului eretic, înainte ca pliroma să reacţioneze după prevederile canonice şi după exemple din Sfânta Tradiţie referitoare la situaţii similare din istoria Bisericii.

Din această perspectivă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act de nişte documente finale, care nu mai admiteau rediscutarea lor, pe care le-a transpus astfel în legislaţia bisericească internă, cu deplină forţă juridică. Procedura este asemănătoare oarecumva celei a transpunerii în legislaţia naţională de către Parlament a legislaţiei europene. În acelaşi spirit este şi Enciclica Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului, care, deşi mai detaliată decât concluziile sinodului român, se rezumă doar la comunicarea deciziilor sinodului şi la argumentarea faptului că ele sunt obligatorii pentru toţi credincioşii. Siteul de ştiri al Patriarhiei Române informează că şi Ierarhia greacă se va întruni în cursul lunii tot pentru a discut despre Sinod, iar unul dintre mitropoliţi va susţine un referat despre Informarea cu privire la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe[5]. Nu se menţionează proceduri de aprobare a documentelor.

“Mărturisirea”

Cea mai controversată afirmaţie a acestui comunicat este precizarea că “Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice, ci a mărturisit faptul că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos”.

Afirmaţia că sinodul cretan nu a formulat dogme noi este folosită ca formă de apărare contra tuturor celor care neagă acest sinod, pe considerentul că dacă nu s-au formulat dogme noi înseamnă că nu există motiv pentru a considera acest sinod eretic. În realitate însă, sinodul a prejudiciat dogme vechi, ceea ce echivalează cu inventarea de dogme noi. Mai precis, a schimbat viziunea eclesiologică a Bisericii Ortodoxe despre sine şi despre relaţia cu cei din afara sa, în primul rând cu grupările eretice şi schismatice creştine. Nu a fost stabilită nicio linie de demarcaţie între ortodoxie şi erezie, dimpotrivă, ştergându-se graniţele existente până acum, prin acceptarea denumirii de “biserică” pentru diferite comunităţi eretice şi, mai ales, prin acceptarea ecumenismului ca mod de a gândi misiunea Bisericii Ortodoxe în lume.

Acelaşi lucru este valabil şi cu privire la canoane, unde, deşi nu s-au dat canoane noi, s-a adus atingere unor canoane mai vechi. Patriarhia georgiană a formulat obiecţia că acceptarea căsătoriilor mixte încalcă şi modifică conţinutul canonului 72 al Sinodului Quinisext[6]; afirmarea conlucrării cu ereticii şi schismaticii, pentru idealul aşa-numitei “refaceri a unităţii creştine”, încalcă câteva canoane ale Bisericii referitoare la modul în care se poate relaţiona cu cei ce resping ortodoxia învăţăturii creştine.

În ceea ce priveşte mărturisirea făcută de sinodul cretan cu privire la faptul că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, apostolească şi sobornicească a lui Hristos se impun câteva consideraţii:

  1. Creştinii ortodocşi ştiu acest adevăr fundamental din anul 381 d.Hr., când l-a afirmat pentru prima oară Sinodul al II-lea Ecumenic. De atunci, în fiecare liturghie este mărturisit acest adevăr. Prin urmare, mărturisirea aceasta nu îi putea privi pe ortodocşi.
  2. Dacă mărturisirea nu se adresează ortodocşilor, e clar că ea se adresează partenerilor din Mişcarea Ecumenică. Însă, aşa cum reiese din citarea unor premise din Declaraţia de la Toronto, ratificate în documentul Relaţia Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, “nicio biserică nu este obligată să-şi modifice eclesiologia după admiterea în Consiliu”[7], ceea ce înseamnă că niciunul dintre partenerii de CMB ai Bisericilor Ortodoxe nu este obligat să îşi modifice eclesiologia pentru a se raporta la Biserica Ortodoxă ca la adevărata Biserică a lui Hristos şi a se întoarce la Ortodoxie. Mai mult, premisa următoare citată în document afirmă că “din admitereaîn Consiliu nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului”[8]. Prin urmare, afirmaţia că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească, corectă în sine şi actuală de două mii de ani, nu obligă pe vreunul dintre partenerii din CMB să o ia în considerare, de vreme ce nu este obligat să considere Biserica Ortodoxă ca Biserică în adevăratul şi deplin sens al cuvântului. Încercând să justifice faptul că s-a recunoscut caracterul de “biserici” comunităţilor eretice, membrii sinodului cretan au inclus această prevedere din Declaraţia de la Toronto, prin care admit dreptul oricărui membru al CMB de a nu recunoaşte Biserica Ortodoxă ca fiind Biserică deplină şi în adevăratul sens al cuvântului, lucru care echivalează cu o contramărturisire a faptului că Biserica Ortodoxă este singura Biserică a lui Hristos şi, prin urmare, cu o erezie eclesiologică.
  3. Afirmaţia că s-a mărturisit Biserica Ortodoxă ca fiind singura Biserică a lui Hristos şi adevărata Biserică una, sfântă, sobornicească şi apostolească este infirmată şi de citarea altei premise din Declaraţia de la Toronto: “Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor nu este acela de a negocia unirea între biserici – lucru ce-l pot face numai bisericile însele din proprie iniţiativă – ci să realizeze un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemlor ce privesc unitatea Bisericii”. La ce se referă expresia “unitatea Bisericii” din acest citat? La care Biserică? Să fie cumva scopul Consiliului Mondial al Bisericilor promovarea studiului şi dezbaterii problemelor ce privesc unitatea Bisericii Ortodoxe? Dacă nu, despre care Biserică este vorba în acest citat aprobat de către art. 19 al Documentului 6 şi considerat “de importanţă capitală pentru participarea Bisericilor Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor”? Oare nu este cumva vorba despre acea “Sfântă Biserică Catolică a Crezurilor” (premisa IV.4) despre care vorbeşte altă premisă a Declaraţiei de la Toronto, despre acea “biserică” care este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial (premisa IV.3)? Despre acea Ecclesia extra Ecclesiam (Biserica din afara Bisericii) propovăduită în premisa IV.3 a Declaraţiei de la Toronto? Şi atunci, cum se mai poate spune că “sfântul şi marele sinod” a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească, când a admis în mod implicit că este doar “o  parte a Bisericii adevărate”, pe care încearcă să o “redescopere” Mişcarea Ecumenică prin unirea “vestigiilor” Bisericii primului mileniu?

Explicitarea, nuanţarea şi dezvoltarea

Ultima prevedere a Comunicatului sinodului BOR prevede posibilitatea ca textele să poată fi “explicitate, nuanţate şi dezvoltate” de către un viitor sinod “mare şi sfânt”. Aici este foarte important de remarcat că în textul Comunicatului sinodul BOR consideră că textele sinodului cretan pot fi doar explicitate, nuanţate şi dezvoltate, nicidecum corectate, îndreptate sau chiar anulate. Cu alte cuvinte, în opinia sinodalilor români, textele respective sunt bune aşa cum sunt, dar mai pot fi explicate, nuanţate şi adăugate. Este adevărat că atunci când textul Comunicatului a fost tradus în limba greacă, termenul “nuanţare” a fost redat prin cuvântul grecesc diaforopoiethun, care înseamnă “corectare, alcătuire diferită”. Publicul grec a fost informat, prin acest artificiu de traducere, că sinodul românesc a recomandat corectarea textelor din Creta, ceea ce nu se vede din termenii folosiţi în limba română. De asemenea, într-un articol recent publicat pe siteul de ştiri al Patriarhiei se spune că, într-o conferinţă la Iaşi, duminică 13 noiembrie 2016, mitropolitul Ierotheos Vlachos ar fi “reiterat poziţia Sinodului Bisericii noastre cu privire la documentele Sinodului din Creta: «Trebuie explicitate, diortosite şi schimbate şi alte aspecte, lucru pe care îl va face alt sinod»”[9]. Este interesat că Patriarhia Română îşi asumă termenii folosiţi de mitropolitul Vlachos, deşi termenii “diortosite” şi“schimbate şi alte aspecte” nu există în Comunicatul din 29 octombrie. De ce oare Comunicatul oficial nu a folosit aceşti termeni tranşanţi pentru a-i informa pe credincioşii ortodocşi români?

Potrivit DEX[10], “explicitarea” este “o clarificare, o exprimare limpede, desluşită, pentru a fi uşor de înţeles”;“nuanţarea” înseamnă “a exprima diferenţe fine, uşoare”, iar “dezvoltarea” înseamnă „expunerea amănunţită a unei idei, a unui subiect”. Cu alte cuvinte, sinodul BOR a considerat că textele sinodale sunt neclare, rigide şi generice, dar nicidecum eretice, contrare Sfinţilor Părinţi şi cugetării ortodoxe.

Se impun câteva întrebări: dacă iei un text eretic precum Documentul 6, cum poţi să îl explicitezi în aşa fel încât afirmaţiile ecumeniste din el să pară curat ortodoxe? Cât de multă nuanţare este necesară pentru a face o afirmaţie eretică să sune ortodox? La ce foloseşte expunerea amănunţită a unor idei atunci când acele idei sunt din start contrare spiritului ortodox? Unde s-a pomenit în istoria Bisericii creştine ca deciziile unui sinod ecumenic să aibă nevoie de precizări, clarificări şi nuanţări din partea sinodului ulterior?

Am putea oferi un model de “explicitare, nuanţare şi dezvoltare” din istoria Bisericii Ortodoxe. Pentru a face acceptabilă decizia Sinodului I Ecumenic de la Niceea, partida semiariană a propus în locul termenului omoousios, “de o fiinţă”, cuvântul omiousios, “de o fiinţă asemănătoare”. În acest fel, semiarienii încercau “să clarifice, să nuanţeze şi să expună amănunţit” doctrina despre consubstanţialitatea Fiului cu Tatăl încât ea să fie acceptabilă ambelor părţi. Partea ortodoxă a respins această soluţie de compromis, rămânând consecventă cu afirmarea adevărului dogmatic.

Autoritatea panortodoxă

Un argument des folosit de adepţii sinodului din Creta pentru a minimaliza importanţa sinodului este lipsa de importanţă a acestuia. Se acreditează ideea că, neîntrunindu-se unanimitatea de participare a Patriarhiilor la sinod, acesta nu poate fi considerat ca valid. În mod normal, aşa ar trebui să fie, însă sinodul din Creta s-a desfăşurat după reguli care nu se înscriu în ceea ce se ştia până acum despre sinoadele ecumenice şi panortodoxe.

O primă dovadă că acest sinod este considerat de către oficialităţile eclesiale valid, în ciuda neparticipării tuturor Patriarhiilor la el, este faptul că, dacă nu ar fi avut intenţia de a-l impune ca valid măcar Patriarhiilor participante, sinodalii din Creta ar fi încheiat şedinţele încă de la început, după constatarea lipsei de unanimitate. Or, şedinţele au continuat nestingherite.

Mai mult, potrivit şefului serviciului de presă al Patriarhiei Constantinopolului, preot Ioan Hrisavgisa, în care se spune: “Nicăieri în regulamente nu se spune că lipsa uneia dintre Biserici ar influenţa desfăşurarea Sinodului. Este important să se citeze cu precizie documentele oficiale. Conform regulilor, Sfântul și Marele Sinod poate fi convocat de către Sanctitatea Sa [Patriarhul Bartolomeu], cu consimţământul tuturor Bisericilor locale. S-a întâmplat asta, la Geneva, în ianuarie: toată Biserica Ortodoxă a participat la Sinaxa Întâistătătorilor și a confirmat decizia convocării Sinodului la Sărbătoarea Cincizecimii. Regulamentele nu spun nimic despre anularea Sinodului și a deciziilor sale, în cazul în care vreo Biserica nu ar fi în măsură să participe la el… Autoritatea Sinodului și cea a deciziilor nu au de suferit și nu sunt diminuate. Afirmaţia, conform căreia deciziile Sinodului ar fi nule, întrucât unele Biserici nu au participat la el, este lipsită de orice temei ecleziastic, teologic și logic…”[11]. Punctul oficial de vedere al Patriarhiei este foarte clar şi ne indică faptul că acest sinod s-a desfăşurat după Regulamentulmai sus citat, nu după ceea ce se ştie din tradiţia bisericească despre astfel de întâlniri.

Ideea Patriarhiei Ecumenice a fost reluată şi de către Enciclica Sfintei Biserici a Ciprului, în care se spune: “Din nefericire, patru Biserici Ortodoxe au refuzat să vină şi să participe la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod. Neparticiparea lor nu diminuează cu nimic autoritatea hotărârilor lui, iar motivele absenţei lor, pe care le promovează, nu sunt deloc întemeiate din mai multe motive. În primul rând, după cum s-a observat înainte, toate Bisericile au participat activ de la început la procesul de pregătire a Sinodului. În al doilea rând, toţi Întâistătătorii sau reprezentanţii lor au hotărât împreună şi în unanimitate asupra convocării şi datei convocării Sinodului. În al treilea rând, au participat activ, prin reprezentanţii lor, până şi la ultima etapă a pregătirii, fie la Secretariatul Sinodului, fie la pregătirea Enciclicei către pleroma Bisericii. În al patrulea rând, au stabilit propriile delegaţii care aveau să participe la Sinod. În al cincilea rând, invocarea dezacordurilor în ceea ce priveşte conţinutul unor texte nu este fondată, întrucât exista posibilitatea modificării, pentru a răspunde greutăţilor şi sensibilităţilor tuturor Bisericilor. De altfel, accentul pus pe dezacordurile în ceea ce priveşte procedura sau scoaterea în evidenţă a unor probleme bilaterale dintre unele Biserici, drept motive pentru absenţa de la Sinod, nu sunt convingătoare… Ne exprimăm speranţa şi avem certitudinea, iar, ca Biserică Apostolică a Sfântului Apostol Barnaba, adresăm rugămintea frăţească către cele patru Biserici surori să ia decizia să semneze textele şi hotărârile Sfântului şi Marelui Sinod spre slava Dumnezeului Celui în Treime şi spre unirea Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, „ca toţi să fie una” (Ioan 17, 21), conform rugăciunii arhiereşti a Domnului”[12]. Elementul de noutate al Enciclicei cipriote este speranţa că şi celelalte Patriarhii vor participa la deciziile cretane.

Academia Ortodoxă din Creta organizează zilele acestea un congres în care una dintre temele abordate este “sublinierea importanţei documentelor Sfântului şi Marelui Sinod pentru Biserică şi membrii săi, pentru societate şi întreaga lume”[13]. De ce s-ar desfăşura un astfel de congres sub binecuvântarea Patriarhiei Ecumenice, dacă autorităţile eclesiale ar considera că sinodul din Creta nu valorează nimic?

Din toate aceste argumente oficiale ale Patriarhiei Ecumenice sau Bisericii Ciprului tragem concluzia că expresia “textele aprobate în unanimitate” se referă la unanimitatea delegaţiilor prezente la sinod, nu neapărat la unanimitatea Bisericilor Ortodoxe prezente în lume. Altminteri, aşa cum am mai spus, sinodul ar fi trebuit să fie întrerupt pentru “lipsă de cvorum”, lucru care nu s-a întâmplat.